E noapte și gândul îmi zboară spre Tine, Isus.
E așa pustiu, tăcere și stelele s-au dus.
Mi-e tare dor de casă, de raiul cel promis,
Mi-e dor de veșnicie, de slavă și de vis.

Aș vrea să-mi vărs tot focul prin lacrima fierbinte
Și să aștept în taină chemarea de Părinte.
Aș vrea să închid odată acești ochi pământeni
Și să-i deschid pe aceia ce vor vedea-n etern.

Și tot aștept, Isuse, să te zăresc să vii
Să fug la Tine-n brațe prin vers de poezii
Și să îmi las obrazul pe pieptul cel ceresc
Să-ți spun față-n față: „Isuse, te iubesc!”

Aștept ziua măreață și clipa întâlnirii
Cu Mirele cel veșnic și alaiul mântuirii!
Și câteodată îmi pare că noaptea e târzie
Și atunci din nou aștept…și scriu o poezie.