Evreii și-au pus veșmintele,
Covor, înaintea Domnului!
Cum pot cuprinde cuvintele,
Entuziasmul poporului?

Copiii fluturau crengi de finic,
Ofrande pentru Domnul Păcii;
„Osana, Fiul lui David!”
Strigau în extaz, ucenicii.

Isus Se smerea pe spatele mânzului,
Ca-n profeția lui Zaharia:
„Osana! , În Numele Domnului,
El vine-aducând Împărăția!”

Apostolii erau ambasadori
Ai Împăratului veșnic, Mesia!
Ei Îl vesteau, biruitori,
Îi proclamau Împărăția.

El intra trist în Ierusalim,
Anticipându-Și răstignirea,
Pentru cetate-a plâns divin,
Știindu-i necredința, răzvrătirea.

Dar noi, ce dezbrăcăm, ce jertfim
La picioarele Domnului?
Când norii, vibrând, i-auzim
Sub pașii Mântuitorului!

Isus e-azi flămând, să-L hrănim!
E-n zdrențe, bolnav și străin;
Să-L îmbrăcăm, să-L adăpostim,
Să-L alinăm și să-L iubim!

Inimi înnoind pentru El,
Purificate de idoli și vicii,
Pe-altar, lui Emanuel,
Să-I punem scumpe servicii.

Lepădându-ne zilnic de eu,
Luând crucea în spate, smeriți,
Vom vedea pe Isus-Dumnezeu,
Vom fi în ceruri răpiți!

Biserica Lui unică e Fata
Viețuind de acum, doar prin El;
Ea strigă prin Duh: „Maranata!
Osana! Vino iar, Emanuel!”

Să devenim celeștii bătrâni,
Punând la picioarele Domnului,
Prețioasele noastre cununi:
Osana în veci, Împăratului!