Biserica astazi e risipita
In ceas de risipire privesc spre lume si-n spre-a Ta Mireasa
Si vad ca nu se schimba inspre bina chiar daca stau in casa
Si chiar daca Biserica pe net, prin cantec si mesaj e-ncurajata
Totusi putin se mai sileste-n ruga spre-a fi mult binecuvantata
Chiar daca era digitala e bine structurata si bine dezvoltata
Smart-phoanele desi sunt active la credinciosi putini mai suna
Cei care astazi le poseda au timp destul dar n-au inima buna,
Sa 'mbarbateze-a Ta aleasa si s-o invete credinta din Scriptura
Ne-a risipit pe toti molima sa nu ne-apropiem cand ne-ntalnim
Sa nu dam mana, sa nu ne mai imbratisam ci doar sa ne privim
Si la distant unii de-altii sa ne-oprim chiar si atuncea cand vorbim
Ca astfel si-altii sa auda, sa-nteleaga de vrem ceva sa planuim.
Am tresarit cand a-nceput virusul pe multi sa-nbolnaveasca
Nici nu gandeam ca si unor crestini le va rapi viata pamanteasca
S-au dus eroi si oameni simpli la locul lor in patria cereasca
Biserica inca e-n lume, cei rai de COVID-19 vor sa o ’nvinuiasca
Unii-au ajuns sa fie la domiciliu izolati iar altii sunt carantinati
Soti de sotii sunt separati iar copiii de parinti sunt departati
Considerand ca moloma-i atat de violenta si multi sunt afectati
Deaceia bolnavii in spitale trebuie tratati si unii de-altii separati
Fratilor, cei ce ne acuza se vor inmultii si cu-alte acuzatii vor veni
Biserica sta-n calea celor ce drumul Anticristic cu zel vor pregati
Dar curand vine Domnul, cei rai intr-o lucrare de ratacire s-or gasi
N-au vrut sa creada adevarul desi-n Isus Hristos ei l-au putut primi
Cum Nero altadata-n Roma crestinii i-a invinuit ca au dat foc
Asa doreste diavolul prin unii s-aduca-nvinuirile, ad-hoc
Si-nvinuiasca Biserica, poporul Tau cel sfant ca de ei nu au loc
Sa-aseze noua ordine in lume, globalizarea; fara echivoc.
Noi nu avem nimica de ascuns Hristos este speranta noastra
Dorim cat mai curand cu El sa locuim acasa-n patria cereasca
Deaceia ne silim sa-I fim placuti si imbracati in slava ingereasca
Sa-I multumim pentru iubirea minunata si gloria imparateasca
14.04. 2020 - Petru Coman
Petrosani