S-a rupt catapeteasma

La început de eră, lângă altar şi lege,
Ofranda din iubire când săvârşi pedeapsa,
Ca o lumină-n noapte, în cea mai grea durere
Un sol venea să spună: S-a rupt catapeteasma.

Se zguduise noaptea lovindu-se de Stâncă,
Ecoul lepădării încă şi azi mai doare,
Şi undeva afară, sub amintiri şi vise,
Un sol venea la Petru să-i spună de iertare.

Ce lege-i asta oare, întipărită altfel,
Cu sângele iubirii înrâurind calvarul?
Şi aşteptând lumina, în ziua învierii,
Un sol venea să spună: Acesta este harul!

S-a rupt catapeteasma de datini şi de lege!
Priviţi, un sol mai strigă şi astăzi cu putere:
Străinilor din noapte, nu refuzaţi chemarea,
Christos este Acela ce dăruie-nviere!

Nu mai există lege să te mai ţină-n frâne,
Căci harul pentru tine a săvârşit pedeapsa.
Ridică-te din moarte şi adu-I mulţumire,
Christos e învierea, s-a rupt catapeteasma!

Chişinău 15 aprilie 2020