S-au dus treisuteşaizecişicinci de zile
Un an de frãmântãri a luat sfârşit.
Cã Iacob te numeşti, sau cã Vasile
Îmi pare bine cã ai auzit.

Ziua de ieri, deja e-o filã-ntoarsã
Cu degetele timpului grãbit,
Pe-a ta dorinţã, apã rece varsã
Ne-nduplecat, ca stânca de granit...

Nu pot sã zic cã toate au fost rele
C-aşa aş supãra pe Dumnezeu
Fost-au şi zile bune printre ele
Dar şi momente ce-au trecut mai greu...

Ştii... fiecare zi e diferitã
Nu-s douã zile dintr-un an la fel.
Sunt zile tulburate de ispitã
Şi zile când ţi-e casa un Betel.

Sunt lucruri scumpe-n ghearele pierzãrii.
Râvnindu-le cu sete an de an,
E ca şi când te uiţi din fundul mãrii
Spre înãlţimi de pisc Himalayan.

                          ☆

Eşti Suveran, şi dai de e nevoie,
Ca mai departe sã-Ţi trimiţi solia
Zile mai lungi, ca-n vremea lui Iosua
Sau semnul ce-l ceruse Ezechia.

                          ☆

Nu mese copioase ne încântã
Cãci "Revelion" înseamnã "sã fim treji",
Aşa încât credinţa noastrã sfântã
S-o apãrãm cu sânge de viteji!

De Anul Nou, iubiţii noştri fraţi
Pe drumul ce se vede înainte,
Cu-ncredere pãşiţi... nu vã lãsati!
O inimã având, şi-un dor fierbinte.

Din ce în ce mai bravi şi numeroşi,
Fiţi sãnãtoşi şi s-auzim de bine!
Mai buni, mai râvnitori, mai credincioşi
Şi mai uniţi la anul care vine!