"Căci cine știe ce este bine pentru om în viață, în toate zilele vieții lui de viețuire deșartă, pe care le petrece ca o umbră? Și cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?" (Eclesiastul 6:12)

Ah, iatã-ne-ajunşi obosiţi la hotar
Şi-un nou an ne stã nouã-n faţã.
Dar parcã prea repede anii dispar
Cu clipe din trudnica viaţã.

Amaruri, nãdejdi, suferinţi, bucurii
Trecurã în graba cea mare;
Uitarea le şterge şi nici nu mai ştii
De ce au fost ele în stare...

Le mãturã timpul de parcã n-au fost
Nicicând şi niciunde pe lume;
Pe bunã dreptate te-ntrebi: "Are rost
Sã tremuri de-o fricã anume?"

Un ceas a trecut... şi m-aşteaptã alt ceas
De care nu ştiu mai nimica.
Sã stau lângã Tine: atât mi-a rãmas,
Sã nu mã cuprindã iar frica...

                         ☆

Oh, Tatã, ce-ai fost, care eşti şi rãmâi
Când toate pieri-vor odatã,
Toţi cei de pe urmã vor fi cei dintâi
Şi vrednici de dreapta rãsplatã!

Aratã-ne drumul în anii ce vin
Sã nu rãtãcim prin pustie,
Ci fie-ne viaţa mireasmã de crin
Spre cei ce la Tine-o sã vie...