Tu m-ai chemat la sfânta pocãinţã
Luminã şi credintã sã îmi dai,
Cãci nu ţii-n seamã vremi de neştiinţã
Ci-acum sã lepãd pãcãtosul trai.

Mi-ai poruncit, cu multã vreme-n urmã,
Cu doruri şi nãdejdi arzânde-n piept
Cu miazãnoaptea gândurilor mele,
Pe Dealul Cãpãţânii sã Te-aştept.

Ca şi pãreri şi mofturi, deopotrivã,
Pe toate dintr-o datã sã le frângi,
Sã le aduni şi sã le-arunci departe,
Cu degetele mâinii tale stângi.

Oştirile de patimi, calde încã,
Rãmânã îngropate-n heleşteu;
Sã le înghitã marea cea adâncã,
Sã le uitãm pe veci şi Tu... şi eu!