Înmormântarea lui Isus!

Un sfetnic bun era în popor,
Acesta, Iosif se numea;
Lui îi venea cel mai ușor
Cu Irod, de vorbă să stea.

El Trupul Cel Sfânt l-a cerut
Să fie dus și înmormântat,
Iar când Irod a îngăduit,
Jos de pe cruce, l-au luat.

Cu feșe din in alb, curat,
Au înfășat trupul zdrobit
Și într-un mormânt l-au așezat
Pe Mielul blând, ce-a suferit...

Într-un mormânt săpat în piatră
În care nimeni n-a fost pus
L-au așezat apoi de îndată,
De acum, acolo va sta Isus.

Femeile l-au însoțit
Pe Iosif, până la mormânt
Și în durere l-au jelit
Pe Domnul Vieții, Domnul Sfânt,

Și apoi, cu toate s-au întors
Miresme ca să pregătească,
Și al înmormântării rost,
Cu bine să-l îndeplinească.

În ziua de Sabat au stat
Și cu toate s-au odihnit;
A doua zi, toate au plecat
Să-și vadă lucrul împlinit.

Era de dimineață-n zori,
Când la mormânt toate au ajuns;
Prin trupul lor, treceau fiori
De atâta jale, de atât plâns...

Se tot gândeau cum vor lua
Pietroiul greu de pe mormânt:
Era uriaș, nu se putea
Să-l mute de acol, nici gând...

Dar la mormânt când au ajuns,
Pietroiul greu, era urnit
Gândindu-se că-L văd, au plâns,
Dar El nu era de găsit...

Căci trupul Lui nu se afla
Acolo unde a fost pus;
A fost răpit de cineva:
În gândul lor, asta și-au spus.

Dar doi bărbați le așteptau
În haine lungi, strălucitoare,
Le-a întrebat, ce căutau?
Se minunau de-a lor splendoare...

Ele, de cei doi s-au speriat,
De măreția ce-o vedeau,
Iar ei, le-a spus c-a înviat
Acel pe care-L căutau.

C-a înviat Fiul cel Sfânt,
El, boldul morții l-a zdrobit,
Și va pleca de pe pământ
La cer, la Tatăl cel iubit.

Fiind bucuroase, au plecat
Cu vestea care li s-a spus;
Pe ucenici i-au înștiințat,
De învierea lui Isus!

Amin

Câmpia Turzii, 17 aprilie 2020