În aceste clipe sfinte, patimi pentru săptămână,
Iisus Domnul se pogoară printre oamenii smeriţi,
sufletul…le uşurează când îi ţine strâns de mână,
când le-arată Calea Dreaptă, nu-i mai lasă rătăciţi…

Doamne, noi Te-am aşteptat, ieri, în spicele de grâu!
Te-om fi căutat amarnic printre gânduri înfricate,
desculţi prin nisipul mării sau în valuri reci de râu,
de nu ştim afla Păstorul Ce ne cară El în spate? !

N-avem ochi pentru Acela Ce-i Stăpân pe-acest pământ
şi îngrijeşte turma oarbă din sorgintea-i milenară
căci iubirea pentru Dânsul s-a pierdut mereu în vânt...
Cât mai poate fi iertată vina noastră cea plenară?

Ştim că suntem vinovaţi pentru tot ce-i omenesc,
pentru ură, necredinţă, furt, minciună, nepăsare,
pentru frică, lene, moarte şi păcatul strămoşesc
dar în Săptămâna Mare Te rugăm ne dă iertare!

Dă o ultimă speranţă crucilor ce ştiu să plângă
aşteptându-şi mântuirea să le fie strai ceresc!
Vezi? din ochi nu le cad lacrimi, sânge a început să curgă!
Doar aşa Te răsplătesc!

Neputinţa ăstor cruci e canon suprem, pedeapsă
pentru care îşi bat în suflet cuie grele, răni urâte
iar pe cel mai ascuţit l-au înfipt adânc în coapsă...
Să-Ţi arate că le dor ale Tale suferinţe din iubire izvorâte!

Fă o ultimă încercare pentru neamul omenesc!
Ia dureri, păcate, vină, clipele de fericire,
dă-le foc la colţ de lume - unde ei Te prigonesc,
al lor vis îl fă credinţă… şi iubire, înveşnicire!

Să renască din cenuşa morţilor ce-i sunt părinţi,
să recapete speranţa nemuririi, a învierii - știi, Tu, bine!
Fă păcatul omenirii un crin alb în mâini de sfinţi,
pune în orice cruce vie Adevărul Pur din Tine!
(10.04. 2014)