" Știm, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână ci este veșnică." (2 Corinteni 5:1)

Chiar dacã cortul nostru se desface
Îmbãtrâneşte şi-l mişcãm cu greu,
Când se destramã a lui carapace
Avem altul în cer la Dumnezeu.

Adesea îl simţim ca pe-o epavã,
Dar le va da, când va veni pe nori
O greutate veşnicã de slavã
Şi o cununã celor rãbdãtori...

E învierea, mai presus de fire,
E judecata, mai presus de legi,
E viaţa de apoi, în nemurire,
De ai putea şi-ai vrea sã înţelegi.

Omul e slab şi viaţa-i trecãtoare
Aleargã, luptã şi se vede-nfrânt...
E ca şi când se leagã rodu-n floare,
Se coace-apoi şi cade la pãmânt.

Cãci orice fiinţã, Eclesiastul spune,
Chiar dacã se înalţã cu avânt,
Chiar de va strãluci-n înţelepciune,
Tot va ajunge-odatã în mormânt.

Dar Dumnezeu va face-un lucru mare,
Nemaivãzut şi nemaiauzit
Când trupul, care-i carne pieritoare
Va fi pe veci de viaţã înghiţit.

Pãrtaş cu sfinţii fii la-mpãrãţie,
Nu fii-mpotrivã şi nu spune "Nu"
Ca-n ziua de apoi, ce va sã vie,
Un trup de slavã sã primeşti şi tu.

Cu timpul, fraţi şi rude-apropiate
Te uitã sub o cruce-n ţintirim
Cã-n lumea asta mare, din pãcate,
Singuri ne naştem, singuri şi murim.

Dar viaţa celui sfânt nu e-o risipã;
El nu va sta-n sicriu, sub un capac
Ci-n ziua învierii, într-o clipã
Va învia şi va trãi în veac! ...