Aluatul
(Matei 16:5)

Am trecut si noi, Isuse, peste apa-n graba mare,
Si-am uitat sa luam in traista, grau si paine de mancare,
Ne-am luat cu vorba multa, n-am facut ce trebuia,
Si acum e pe-nserate, si nimic n-avem ce-Ti da.
Insa Tu ne spui cu pace, linistit ca-ntotdeauna,
Ca lucrarile din viata in iubire-si au cununa.
Ne mai spui sa nu ne-atingem, de un fel de aluat,
Pe care-l dau saducheii, fiindca ei l-au framantat.
Ma intreb ce-nvatatura e-n mustrarea-Ti sanatoasa?
Si Iti spun ca mi-e rusine, ca n-am adus paini de-acasa.
Dar imi zici: -Tu fii cu grija, paine de la cine iei,
Sa nu cauti aluatul plamadit de farisei!
Doar tarziu, ca ucenicii, intelegem ca - nici vorba
Sa ne certi ca asta seara, n-avem paine pentru ciorba!
Ai hranit cinci mii odata, si-altadata patru mii,
Si cu Tine niciodata, painea nu ne va lipsi.
Dar ne spui si noua astazi, sa nu fim ca fariseii,
Lupi si caini pe dinauntru, si pe-afara ca si mieii;
Doar spoiala pe morminte, doar sticleti cu guturai,
Doar icoane de vitrina, doar vopsea pe putregai!