Cum Te-ai rugat, aș vrea și eu, Isuse,
Să-mi scriu în vers de suflet câte-o frază...
Să-mi fie vorba Ta pecete pusă
Peste voința rugii-n mine trează.

Cum Te-ai rugat, cu inima-ncercată,
În nopți de Ghetsimani și de ruine,
Îngemănând în slova-Ți lăcrimată
A ascultării și-a durerii fire.

Ascultător, primeai să sorbi paharul,
Înfăptuind solemna Ta solie...
Dar i-ai simțit și fierea și amarul
Ce-Ți sfâșiau ființa cu furie.

„Nu cum voiesc, ci cum voiești, Părinte!”
Sclipea în noapte glasu-Ți ca o rază...
Nu urletul durerii Tale surde,
Ci Voia Lui Ți-a fost a minții pază.

Cum Te-ai rugat, apoi, în ceasul sorții,
Sub agonia clipelor haine...
Cerând iertarea celor ce-au dat morții
Chiar Viața, răstignind-o în neștire.

Cum să uităm cum Te-ai rugat, Isuse,
Când Te-ai unit cu lutul printr-o rană...
Atât de-ades, de-nfiorat și dulce,
În ceas de proslăvire și ocară.

„O, Tată, numele Tău proslăvește!
Grăuntele căzut s-aducă roadă...
Căci tot ce am e-al Tău și Te mărește
Și pentru-ai Tăi Mă rog, ce Mi-s podoabă.”

Betania de-asemeni ne-amintește
Despre nectarul rugii Tale sfinte...
Când Însăși Învierea mulțumește
Pentru cel înviat, cu glas fierbinte.

Atâtea slove-aș vrea să-mi port pe buze
Din cele ce ‘nălțat-ai către Tatăl;
Că ele-alin Ți-au fost și călăuze
Și-nfrângerii durerii Ți-au fost lacăt.

Din ruga Ta, strigată și tăcută,
Aș vrea să-mi țes și azi metanii sfinte...
Cu mulțumirea-n suflet așternută
Și Voia Ta – a’ rugii mele ținte.

19 aprilie 2020