Nu mai plâng când mă doare,
nu mai jelesc rana veche, usturătoare.
Vântul anilor trecuţi au zbicit-o
lăsând-o uscată, undeva în uitare.

Nu mă mai supăr pe nimeni,
nu-mi ascund privirea de oameni.
Multele întristări mi-au sleit vigoarea,
orgoliul semeţ nu-şi mai cerşeşte valoarea.

Stau îngenunchiată şi tac,
număr secundele unui veac.
Peste Crucea bătrână
cad ecouri în surdină
dintr-un Ev ce va să vie,
hotărât din Veşnicie.

Uite-L pe Rege!
Vine cu pas domol,
păşind uşor peste nor…
Tu… eşti gata?

( Bucureşti, Iulie–August, 2013; din volumul "Reverii revelate" )