Ai înarmat Stăpâne, natura până-n dinţi,
Pe zidurile late ai pus de strajă sfinţi,
Trâmbiţe răsună când moartea dă târcoale,
Declanşezi sisteme de-autoapărare.

Adâncuri celulare poartă ciuturi pline,
Este leacul care ne vindecă suspine,
Dă-ne credinţă, Doamne Isus, ca altădat,
Ne iartă, şi ne spune: prin ea ne-am vindecat.

Desăvârşit eşti Doamne, în tot ce ai creat,
Dar omul lacom strică, dărâmă cu păcat,
Vrând să corecteze lucrarea Ta cea bună,
Sparge coduri care stârnesc în vremi, furtună.

E raiu-n ascultarea de Tine, Dumnezeu,
Căci împlinindu-Ţi voia, scutiţi pe braţul Tău
E siuranţă, pace, orice ameninţă
Eşti cu noi în luptă, eşti marea biruinţă.

Cerem, stăruim, dă-ne înţelepciune!
Când vom privi prezentul dintr-o zi de mâine
Să nu avem regrete că nu Te-am ascultat,
Că am umblat în lume-n mocirla de păcat.

Tu întăreşti pământul ca pe o cetate,
Îngeri străjuiesc pe zidurile late,
În el sădești să crească un suflet viu de Sus,
Azi trâmbiţele cheamă pe braţul Lui Isus.