Cum zboară anii, cine îi zorește?
O clipă-mi pare doar c-am aţipit;
Cu perii albi migdalul înfloreşte
Şi ne trezeşte-n zori un ciripit.

Mai ieri copii, de-acum îmbătrânim,
Numai privirea ne-a rămas vioaie,
Prea multe anotimpuri cumpănim,
Prea multe-nvăluiri de nori şi ploaie.

În valuri anii se zdrobesc de coastă,
Mai des se strică roata la fântână,
Ne sperie orice urcuş spre creastă,
Ziua cu noaptea molcom se îngână.

Vin anii-n care nu găsim plăcere,
Se subţiază “funia de-argint”,
Se-nchid spre uliți uşile-n tăcere,
Nu mai simţim parfumul de iacint.

Cum zboară anii, cine îi zorește?
O clipă-mi pare doar c-am aţipit,
Dar setea de lumină-n suflet creşte
Şi ştiu de ce mi-e pasul mai grăbit.

Visăm mai des la lumile celeste
Unde lumina n-are stăvilar,
Însă, pe drum, toţi scriem o poveste
Mânați de vraja unui cânt stelar.


Olivia Pocol (Bâlc) – April 23,2019