Ninge în căldura razelor de primăvară,
În adierea caldă din fiecare seară,
Ninge peste cântarea mea de slavă
Cântată Regelui, înceată şi suavă...

Ninge... cu fulgi de petale
Şi-s pomii albi în drum la vale
Ninge cu pace şi dans de cristale
În note tacite, culori muzicale...

Ninge... alb rozalii petale aurite
Se plimbă sub crengi discret parfumate,
Ninge cu fluturi şi gâze,
Ninge cu pace şi cu raze... ninge...

Poteca şternută-i de pătur sidefată
Să vină un rege, tăcut, liniştită,
E-un puf de iarbă cu flori îmbrăcată
Aşteaptă un om nu prea grăbit, s-o vadă...
Şi ninge...

Ninge cu triluri de păsărele
Şi surâde cântă şoşote izvoarele
Tristeților rănite, uitate-s hotarele
Şi ninge...

Nu îmi mai satură ochii,
Privind minunăție,
Uşor îmi plec genunchii
Cântându-ți slavă Ție,
Că ninge...

Creația cade în adorație,
Şi Te slăvesc, Divine,
C-asemenea lucrări mărețe
Nu-i nici o înțelepciune,
Nici gânduri călărețe
În stare să prefacă totul din genune...
Decât Preaînțeleptul
Tatăl Ceresc, Măritul... !

Şi mă întreb în taină
De ce m-ai răsfățat,
Punând pe jos o haină,
Pe unde am călcat? ...

De ce duios îmi mângâi fața
Cu adierea, dimineața... ?
De ce în zi de zi şi fiecare zi
Pui soarele a mă-ncălzi? ...

De ce-mi desfeți atâta ochii
În armonii desavarşite,
Şi-i cânți atât răsfăț urechii
În triluri vii şi nesfârşite?

Doamne... Tu-mi umpli de bunătăți
Inima, ochii şi viața
Şi-mi dai atâtea calități
Când mi- e smerită fața... !

Tu, dintr-o firavă floare
Faci ceva măreț răsare! ...
Dar la omul prea semet
Îi pierzi zâmbetul glumeț...

C-aşa eşti Tu... Tu, Cel mai mare
Ce ai pământul la Picioare,
De-aceea cad în adorare
Şi Îți scriu acum cântare... !

Amin 27.04. 2020, Grein