"Ucenicii au plecat, și au propovăduit pocăința." (Ev. dupã Marcu 6:12)

Pocãinţã, perlã nedoritã! ...
Ce nu stã-n adâncul unei mãri
Nu eşti o poveste-nchipuitã
Ci-adevãr încununat de-ocãri.

Pocãinţã, meşter bun şi mare,
Sfânt ciocan ce sparge pietre vii,
Şlefuite prin crucificare
Firea veche de-o voi rãstigni.

Dai odihnã celui care n-are,
Dai şi sfaturi bune, cã tu ştii
Sã rãspunzi la orice întrebare
Când sunt încurcaţi ai tãi copii.

Pocãinţã, poarta suferinţei
Prin care martirii au pãşit;
Dulce rãsãrit al conştiinţei,
Cale pentru omul rãtãcit.

Pocãinţã, veşnicã minune,
Sfânt hotar al traiului curat,
Punte peste-a iadului genune
Pentru toţi, femeie sau bãrbat.

Pocãinţã, ceas de veste bunã,
Te-au vestit ai noştri-naintaşi,
Dându-ni-te ca pe o arvunã,
Respectându-şi slujba de ostaşi.

Pocãinţã, vechi aşezãminte
Care nu se schimbã dupã vremi;
Piatrã de aducere-aminte,
Cât trãim, din lume tu ne chemi...