O clipă de tăcere... să ascultăm cum vântul,
Aduce vești din ceruri... E sol trimis de sus,
Să spună omenirii, că Domnul Se îndură,
Că-atâta chin și jale, de-acum e de ajuns...
Tăceți pentru o clipă... să-I descifrăm mesajul
Căci Domnul ne vorbește prin adieri și ploi...
O, de-am putea pricepe ce dragoste divină
Revarsă Domnul Slavei din ceruri peste noi...
Deschideți pentru-o clipă a sufletului poartă
Lăsând să intre pacea, surâsul și iubirea...
E timpul împreună uniți în bucurie
Să facem să-nflorească în viață... fericirea
Căci Domnul ne vorbește... au înflorit cireșii
Și prunii, și caișii, se lăfăie în soare
Și ninge cu petale când tainic vântul bate:
”M-am îndurat de lume!” și-n cer e sărbătoare!
Vulcan-26-04-2020
Mary