Străjer la poarta minții
Autor: Calfa Diana  |  Album: fara album  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de DianaC94 in 28/04/2020
Să ai mereu la poarta minții,
Un bun străjer – al rugii ceas –
Ca să trăiești aici ca sfinții
În timpul ce ți-a mai rămas.

Să-ți fie mintea un loc sacru,
Și-orice străin, gând păcătos,
Să îl conduci înspre Stăpânul,
Să-l faci pe veci rob Lui Hristos.

Nu te-ncurca să stai la sfat,
Cu inamicul ce te-ncearcă,
Ci-n grabă fie alungat
Chiar de străjerul de la poartă.

Veghează-n rugă ca străjerul
Nicicând din poartă să lipsească,
‘n-al rugii ceas mișca-vei cerul
Și-ntreagă Oastea cea cerească.

De vei lucra așa vedea-vei
În urmă pași de biruință
Străjerul rugii te-a-nsoți
Și vei străbate prin credință.

CALFA DIANA – LONDRA
28.04. 2020
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 811
  • Export PDF: 1
Opțiuni