Masca sus, dragă creștine,
N-o mototoli-n bărbie,
Tine-o sus și poart-o bine
Că nu-i vreme de mândrie!

E vreme de umilință
Și de ascultare chiar,
Trebuie cu stăruință
Să porți masca iar și iar!

Trăim vremuri cam ciudate
Când se zice "masca sus",
Măștile sunt acceptate,
Chiar mai mult, ni s-au impus.

Mai de mult, în vremuri bune,
"Masca jos" ni se spunea,
Și că mască nu se pune;
Transparență se cerea:

Să nu fim cu două fețe
Ascunși după măști mereu,
Să nu le purtăm semețe
Nici la bine nici la greu.

Aceasta era dorința
Omului pornit spre bine
Și mulți își dădeau silința
Să se lepede de sine.

Numai că, de când cu criza
Și cu haosul creat,
Masca este toată miza:
Cine-o poartă e salvat!

Aceasta pentru o vreme
Aici pe pământ la noi,
Pentru cel care se teme
De molima ce-i în toi.

Masca din textil curat
De virus poate ne scapă,
Însă sufletul curat
Este cel fără de mască!

Sufletul se-mbolnăvește
Când purtăm mască pe el
Aici masca nu priește
Nici fațărnicii de fel!

Masca sus, dragă creștine,
Dar aceasta din textil;
Iar în duh, să fie bine,
Să fim ca și un copil!

Fara răutate-aprinsă,
Fără bârfă vinovată,
Să lăsăm mânia stinsă,
S-avem inima curată!