A venit azi noapte tata
Iov 33:15
El vorbeşte prin vise*, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc, când dorm în patul lor.
(trei luni și jumătate de la plecarea tatălui meu la odihna veșnică), , A venit azi noapte tata, ,
Nu aievea, doar în vis...
A venit și-a stat la poartă,
În costum, cu părul nins,
Era parcă-un pic mai tânăr,
Eu, uimit l-am întrebat:
Ce mai face? Dacă-i bine?
El părea cam întristat...
Era poate supărarea,
Că în grabă a plecat,
N-a ajuns să împlinească,
Cuvântul ce și l-a dat.
Dorința de-a mărturisi,
Prin conștient botez credința...
Și câte zile-o mai trăi,
Să-i fie vrednică căința...
A avut o mare bucurie,
Dar prea slăbit și lupta mare,
N-a vrut pe nimeni să-ntristeze,
Și-a acceptat o amânare...
Dar din visul ce-am avut,
Parcă-am înțeles îndemnul,
Prin răspunsul lui durut,
Să-mplinească cei dragi lui,
Ce el nu a mai putut... .
(Ev. Marcu 16:15-16, Fapte. ap. 2:37-41,
Fapte 8:26-40)
Se uita atent la mine,
Cu privirea-ngândurată,
Parcă a vrut cumva să-aline,
Dor de prunci și de soție,
Dor de soț și dor de tată!
Aș fi vrut să-l strâng în brațe,
Să-i spun cât mi-a fost de dor
Și să-i spun că și pe-aici,
Nu-i nici simplu, nici ușor...
Lumea toată-i în necaz,
Zic mulți c-ar fi pandemie,
Lacrimile curg pe-obraz,
Suntem toți ca-n pușcărie...
Trăim zilele din urmă,
Lumea-i tot mai distanțată,
De Hristos și de Scriptură,
Planuri rele, frică mare...
Ooo vai lume ce te-așteaptă!
Casele de rugăciune,
Sunt azi goale și închise,
Se-ntâmplă lucruri ciudate,
Ce e greu a fi descrise.
Mă uitam la el cu drag,
Multe îmi treceau prin gând,
Dar conștient de-al morții prag,
Am privit uimit și-oftând...
Parcă a vrut să-i simt iubirea,
Chiar de dincol de mormânt,
Eu cu întrebări în suflet,
M-am trezit din vis plângând.
E poate doar un vis de noapte,
Și-un adevăr din el desprins:
Există viață după moarte!
Există iad și Paradis!
Părinți, copii, nepoți, bunici,
Vă chem pe toți cu bucurie,
Voi nu știți clipa când muriți,
E scurtă viața de aici,
Vă pregătiți de veșnicie!
Azi să vă-ncredeți în Hristos,
Azi de păcat vă pocăiți,
Să fiți poporul credincios,
Să fiți de-a pururi fericiți!
Nu amânați de azi pe mâine,
Dați orice piedici la o parte,
Tot cei de jos, jos va rămâne,
Vă alegeți fericita parte!
Sunt adieri din veșnicie,
Ce-s confirmate de Cuvânt, (Biblia)
Primiți a cerului solie,
Faceți cu Domnul legământ.
Timpul de har e pe sfârșit
Și vine dreapta judecată,
Trăiți ce este poruncit,
Ca să primiți bună răsplată.
Știu că Dumnezeu din cer,
Ne vorbește prin Scriptură,
Dar mai știu că uneori
Și prin vis dă-nvățătură.
Mulțumesc lui Dumnezeu,
Pentru ruga ascultată,
L-am rugat măcar în vis,
Să-l mai văd pe tata o dată...
Cred acum că-i este bine,
Și-i în loc de mângâiere,
Chiar de a plecat din lume,
Cu un zâmbet și-o durere!
Eu rămân aici o vreme,
Să mai lupt lupta cea bună,
Să mai chem oameni la Domnul,
La slujire și cunună!
Până-n ziua așteptată,
Zic cu drag: , , La revedere! , ,
N-am uitat de tine tată, (cei plecați)
Ne vedem la înviere!
de Teodor Groza
30.04. 2020
Vișeu de Sus