Eu nu am să renunț să Te iubesc,
Oricâte piedici s-ar ivi în cale,
Prin Tine-am învățat ca să trăiesc,
Căci m-ai despovărat de chin şi jale!

Trecut-a mult din viață până când,
Eu Te-am găsit! Mi-ai spus de mântuire
Şi-am învățat atunci că rând pe rând,
Tot ce e viu se-ndreaptă spre pieire!

Nu, n-am știut un timp că Tu exişti,
Deși visam ades o înălțare
Şi lăcrimam privind cu ochii trişti,
În dimineți, cum soarele răsare.

Îl invidiam pentru puterea lui,
De-a lumina şi-a răsări deodată,
Eu, un nimic obscur şi-al nimănui,
Ce un destin amar pe umeri poartă!

Până-ntr-o zi când cerul s-a deschis
Şi-a coborât aici Dumnezeirea,
Cu voce blândă viață mi-a promis,
Mi-a dat în dar credința și sfințirea!

Deși e greu adesea pe pământ,
Mă întăresc știind că ești cu mine,
Puțin mai este, scrie în Cuvânt,
Când n-or mai fi nici lacrimi, nici suspine!

Atâta pace dai, Isus iubit,
Chiar și atunci când vântul bate tare,
Nu mă mai tem, căci Tu m-ai mântuit
Și orice-ar fi, Tu Doamne-mi ești Salvare!

Mă ancorez în sfântul Tău Cuvânt,
El e izvor de pace, bucurie,
Când îmi vorbești prin Duhul Tău cel Sfânt,
Mâinile-nalț și strig: "Mărire Ție!"

30/04/2020, Barcelona -Lucica Boltasu