Pe drumul
Autor: Fr.Pop Alexandru  |  Album: fara album  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de sergiu44 in 01/05/2020
Pe drumul

Pe drumul care duce înspre ceruri
Noi toți avem acum de suferit,
Dar valurile toate-s numai valuri
Nicicând poporul sfânt nu l-au oprit.

Noi nu ne înfricăm de nici o suferință
De dușmanii văzuți si nevăzuți,
Înaintăm cu toți spre biruință
Nu vrem să fim găsiți niște căzuți.

Noi nu ne închinăm la oameni care
Se-nalță mai presus de ce e sfânt,
O lege-avem, un duh și o lucrare
Noi cu Isus avem un legământ.

Răcnească lupii cât or vrea pe cale
Noi nu ne vom întoarce înapoi,
Ne von lupta pe-a plângerilor vale
Căci știm că și Isus este cu noi.

Iubire vrem dar numai cu căldură
Și pace cu toți cei răscumpărați,
Ne vom feri de orice gând de ură
De tot ce ne desparte azi de frați.

Satana vrea ca azi să ne despartă
Să nu mai fim pe-același drum uniți,
El vrea s-avem cu el aceași soartă
Pe veci de veci în flăcări chinuiți.

Să nu cădem în lațul cel întinde
Vrăjmașul cel viclean la orice pas,
De nu veghem o clipă el ne prinde
Noi să fim treji cu toți la orice ceas.

Ostași să fim, ostașii care luptă
Nu dintre cei ce azi disprețuiesc,
Acei ostași ce au a păcii faptă
Și-s milostivi și iartă și iubesc.

De lupii care vin cu glas de oaie
Ne vom feri căci știm că nu-s de sus,
Ei au un singur gând, să ne despoaie
Să ne despartă astăzi de Isus.

Noi suntem slabi dar Domnul este tare
Să-i cerem ajutorul chiar acum,
S-avem cu toți un duh și o lucrare
O lege să avem, un singur gând.

Iubirea să ne fie azi în viață
În tot ce-avem ca bunul cel mai sfânt,
Să n-o schimbăm pe-a omului povață
Căci fără ea suntem c-antr-un mormânt.

S-avem cu toți lumină și căldură
De-acolo din izvorul cel de sus,
Să lepădăm din noi azi orice ură
Ca să putem fi vrednici de Isus.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 916
Opțiuni