Fă Doamne Lumină în sufletul trist,
O făclie arzătoare, vie,
Sub cupola Dragostei spre paradis,
Bucuria mântuirii să-nvie!
Izvorul tămăduirii ce curge-n val,
Cu miros legănat printre suspine,
Să-mbrace-n haina albă cusută-n Har,
Pe Calea mântuirii către Tine!
Uita-vom ce-a fost odată pămàntesc,
În carcasa de tină întărită,
Şi ne vom bucura în Templul ceresc,
Unde lacrimile nu mai există!

Amin!