Rămâi cu noi
Autor: Mioc Alina  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Alina2019 in 04/05/2020
Smerit m-aplec la poala hainei Tale
Căci am venit Isuse să-Ți vorbesc
Sunt fericit că după alergare
Am reușit din nou să Te găsesc

M-am tot ascuns si încă mi-e rușine
Dar stiu ca Tu Isuse m-ai iertat
Eram murdar dar totusi lângă Tine
În orice ceas pe aripi m-ai purtat

A fost cumplit când lanțurile grele
Mă-nfășurau și-un zid se ridica
Mințeam si îți ziceam doar lucruri rele
Și tot ce eu făceam ne-îndepărta

Si totusi mila Ta a fost mai mare
Și tot ce-aveam murdar ai curățit
Ai fost aici prin munte și prin vale
Și nicidecum Tu nu m-ai părăsit

Îți mulțumesc că mâna Ta mă ține
Că zi de zi asupra mea veghezi
Că tot ce am e Doamne de la Tine
Și nencetat Tu pași-mi luminezi

Îți mulțumesc chiar și atunci când bate
Adesea pe la ușă câte-un gând
Îți mulțumesc de buzele uscate
Si ochii ce Te-așteaptă lăcrimând

Cuvântul Tău aducător de pace
e, pentru suflet, cea mai bună hrană,
El întristarea-n bucurii preface
Si cu balsam atinge orice rană

Iar harul Tău e slavă şi putere,
dărâmă munţii şi îndoaie fierul,
dar e şi blând, aduce mângâiere
şi ne aduce mai aproape cerul.

Îți mulțumim că în a Ta splendoare
Ca lutu-n mâna Ta ne-ai modelat
Venim cu toți, Ți-aducem închinate
Rămâi cu noi iubite Împărat


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1237
Opțiuni