Uneori calcă cineva, în inima mea.
Calcă aprins, parcă s-o ia.

O măsoară în jos și-n sus.
Eu tac, ascult, și adăst supus:

O fi boala, o fi moartea,
nu mă răzvrătesc, asta mi-e partea.

Mă doare, dar nu mi-e frică
numai inima, se face mică, mică...

Într-o noapte pașii largi, tot mai largi...
-Domol, inimă, că te spargi!

Strig la ea: -Ești nebună?
Ea-mi bate-n urechi să-mi spună:

- Omule, scoală, este El...
- Care El? Cine? Stai nițel!

-El, Domnul, gâfâie ea,
Ne măsoară cu pas de stea...

Eu dintr-o dată-mi încordez tăria
cataractă mă inundă bucuria...

Oh, Te-am prins, Doamne,
nu mai scapi, Te țin Prizonier...

-"Bine, zâmbi El, Ține-Mă o clipă"
-Ah, gemui, pier...

O clipă, inima mi se făcuse Cer.