Tu m-ai salvat!

Mi-aduc aminte Doamne sfânt,
De-o vreme de demult...
Când eram mic, doar un copil,
Şi firav, şi plăpând!

Aveam cinci anişori, atât,
Când Tu ai cercetat,
Familia: părinţi, bunici,
Prin boala ce mi-ai dat!

Niciunul nu Te cunoştea,
Eram cu toţi pierduţi,
Când peste mine ai trimis,
Un somn adânc, profund...

Eu nu ştiam ce e cu min'
Ai mei se aşteptau,
Sâ mor, să-i las şi să mă duc,
Din viaţă, în mormânt.

Nici doctorii nu mai ştiau,
Cu toată ştiinţa lor,
Ce să-mi mai dea; tot căutau,
Un leac alinător.

Căci boala-n min' s-a instalat,
Subit, accelerat,
Fără s-arate-un semn, ceva
De ce va mai urma...

Am fost rapid spitalizat,
Resuscitat, tratat,
Şi zeci de ace mi-au înfipt,
Ce mult m-au deranjat!

Trei zile au trecut, trei nopţi,
Nici nu au mai sperat,
Să îmi revin, să mă ridic,
Din patul de spital!

Ai mei au fost înştiinţaţi,
Că şansa mea nu e,
La vreun spital, sau la vreun om,
Ci doar la Dumnezeu!

Bunica mea, la căpătâi,
Mereu mă mângâia,
Şi se ruga stăruitor,
Aşa cum ea ştia...

Şi îi spunea Tatălui sfânt,
Că mult ea îşi dorea,
Ca să revin în casa lor,
În viaţă, sănătos!

Ea multe nu prea cunoştea,
De Bunul Salvator,
Însă ştia că Dumnezeu,
E-Atotputernic Domn!

Şi se ruga cu lacrimi, dor,
Cu un foc arzător,
O, Doamne, dacă chiar exişti,
Dă-i leac vindecător!

Arată-mi că Tu chiar exişti,
Căci mulţi Te-au prezentat,
Ca Dumnezeu, puternic Domn,
Şi Medic minunat!

Îţi cer atât, o Doamne, eu,
Să-l vindeci pe copil,
Şi Îţi promit, că eu mă-ntorc,
La Tine chiar acum!

Şi a crezut bunica mea,
Tot ceea ce rostea,
Că Dumnezeu era cu ea,
Şi că o asculta!

A-ngenuncheat, şi s-a rugat,
Şi lacrimi a vărsat,
Nu s-a lăsat, L-a implorat,
Pe Cel ce ne-a creat!

Iar Dumnezeu ce-i Vegheator,
A tot Stăpânitor,
Viaţă mi-a dat, şi-am fost salvat,
De iadu-ntunecat! !

Bunica mea s-a-nfiorat,
Pe loc s-a-nseninat,
Şi-a înţeles ce minunat,
E-al nostru Împărat! !

El este sfânt şi-adevărat,
Îndurător, bogat,
E iertător, şi ne-ncetat,
Mulţi oameni a salvat!

Credinţa-n ea s-a-nflăcărat,
Iar viaţa şi-a predat,
Lui Dumnezeu, şi I-a slujit,
Pân' viaţa şi-a-ncheiat! !

Iar greutăţi multe-a avut,
N-a fost uşor, nici lin,
Dar n-a cedat, n-a renunţat,
La viaţa de creştin.

Îţi mulţumesc, o Bun Păstor,
De tot ce ai lucrat,
Prin mama, care ne-a-ndrumat,
Atât de iubitor!

Să Te iubim, să Te slujim,
Cu-avânt şi cu mult zel,
Să Te cinstim, să Te servim,
Isus Emanuel!

Îţi mulţumesc o Domnul meu,
De planul minunat,
Prin care Tu ne-ai mântuit,
Din moarte şi păcat!

Ai mântuit părinţi, bunici,
Şi pacea Ta ne-ai dat,
Te-ai îndurat şi de copii,
Prin sângele-Ţi vărsat!

Îţi mulţumesc de jertfa Ta,
De mila ce-ai avut,
Nu ai lăsat un prunc căzut,
Ci-n staul m-ai adus.

Te-ai îndurat de toţi ai mei,
Numele ce ne-ai dat,
L-ai scris în Cartea Vieţii, sus,
În rai: copii de Împărat!

Mă-ndatorez şi Îţi promit,
Isuse Domnul meu,
Pentru că Tu m-ai mântuit,
"Te voi sluji mereu!"