Când sunt supus la stres

Când sunt supus la stres, ori la fiori,
Respir adânc, cu maximă răbdare!
Privesc apoi ghivecele cu flori,
Mă uit pe geam, zâmbind puţin spre nori
Şi-angoasele se pierd uşor în zare!

Când am bâzdâci şi gândul mi-e nervos,
Arunc pe faţă-mi apă cât mai rece,
Iar chipu-mi redevine luminos,
Calmându-mi iritarea de prisos
Cam cât ai număra până la zece!

Când sufăr de vreo vorbă fără rost
Primită ieri, făr' de-a avea vreo vină
De la un om apatic şi anost,
Mă duc să-mi încropesc un adăpost
Şi nu răspund la fraza lui meschină,

Ştiind că o ripostă fără har
La ceea ce mă-apasă de la altul,
Nu-i duce decât jale şi amar
Şi o mâhnire fără de hotar
Acelui ce se cheamă PREAÎNALTUL!