De cineva ar vrea să îți blocheze drumul
Să nu poți să respiri aroma de final
Și să nu poți păși prin panglica sosirii,
Ca să rămâi în larg și să n-ajungi la mal,

De cineva ar vrea să îți ucidă crezul,
Ca să te lase gol de dragostea dintâi
Și fără dor de cer, legat mai mult de glie,
Iar nu urcând pe culmi, ci-n vale să rămâi,

De cineva îți vrea tot timpul din clepsidră
Și vorba fără țepi și focul din altar,
De-ar vrea ca, derutat, să-nconjuri tot deșertul,
Ca să te simți pierdut, mai gol și fără har,

De cineva ar vrea să-ți curme bucuria
Și dorul după El, nădejdea de înalt,
De vrea să te oprești și să-ți îneci curajul
Când vrei să-ncerci din nou să faci încă un salt... .

O, leapădă acum acest gând, fără milă!
Și scutură-l pe veci, deznoadă nod de rău!
Nu poți să mai accepți un drum de îndoială,
Nu poți să uiți ce ești: un fiu de Dumnezeu!