Doar un vers
Autor: Claudia Frangulea Friedsam  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Clau16 in 09/05/2020
~Doar un vers~

Doar un vers aş vrea să scriu, un vers de laudă, de slavă
Celui Preaînalt, Măreț, Fiul Sfântului Tată
Ce în pălmi ne-a săpat, ne-a unit pe vecie
În pace să zburdăm, pe hotarul veşniciei.

Doar un vers aş vrea să scriu, un vers de laudă, de glorie
Celui ce e Drept şi bun, Numele Lui, e:
Eu sunt, Iahve, Cel ce Sunt!
E Tată-n cer şi pe pământ şi Fiul Său în Slavă.

Glorie şi Mărire, scriitor minunat
Poet care primul, în mână creionul a luat
Cel ce-n cartea Lui a scris, al tău nume şi al meu
Şi ne-a dat un sens în viață, să fim fii de Dumnezeu.

Veşnic îți vor cânta poeții, cu osana şi elogii
Cu pana iscusită, pe buze le scrii, Tu, versuri
Cu ramuri de măslini în mâini, îmbrăcați în in subțire
Strălucind ca stelele, luminați în veşnicie.

Doar un vers aş vrea să scriu, despre El, Creatorul
Preamăritul Dumnezeu, Atotputernic, Ziditorul
Ziditor al cerului şi întregului pământ
La Cuvântul Lui ia viață orişicare muribund.

Doar un vers aş vrea să scriu, despre Cel ce vine-n Slavă
Cu ceata Lui de îngeri, adunată din lumea-ntreagă
La venirea Lui, pe cer, fulgerul va străpunge
Orice ochi îl va vedea, orice suflet îngenunche.

Binecuvântat eşti Tu, şi în cer şi pe pământ
Îngerii îți aduc slavă, pământenii osana
Rege, Împărat şi Mire, Dumnezeu Adevărat
Cel ce eşti, ai fost, vei fi, în veac Glorificat! Amin!

06.05. 2020 de Claudia Frangulea Friedsam
O scriere spre Lauda Mântuitorului !
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 696
Opțiuni