Avem un Tată care ne iubeşte
Şi ne-o arată zilnic, necurmat.
Din răsăritul care înfloreşte
Până-n apusul cel înmiresmat.

Dovada dragoste-I e-atât de mare
Că nu putem nicicum să o negăm.
Că o găsim şi-n cea mai mică floare
Şi-n cântul păsărilor, ce-l ascultăm.

În faptul că ne dăruieşte viață
Şi se-ngrijeşte oricând la nevoi.
Că ne trezeşte-n orice dimineață.
Şi-apoi ca bonus ne mai dă şi ploi.

Am meditat sau ne-am gândit vreodată
Că ce-am primit noi nu am meritat?
Dar asta este dragostea-I de Tata
El dă mai mult decât ne-am aşteptat.

Dar noi? La rândul nostru drept ofrandă
Ca mulțumire ce Îi dam în dar?
Suntem dispuşi ca El să ne-altoiască
Şi după asta să rodim cu har?

Suntem noi mulțumiți de starea noastră?
Şi dacă nu? Schimbăm la ea ceva?
Facem noi roade vrednice de pocăință
Şi dragostea o demonstrăm cumva?

O frați, surori să ne unim cu toții
Să fim mulțumitori şi să iubim!
S-aducem ca ofrandă viața noastră
Şi rămânând in El  noi să rodim!