Undeva-n adâncul meu simt un dor ce dogorește
E un dor ce mă frământă și se-agită și tot crește
Am căutat în multe feluri să-l astâmpăr însă el
Se tot răsucește-n mine... nu e mulțumit defel!
I-am dat tot ce-aveam mai bun: frumusețe și iubire
Și i-am presărat cu flori calea către fericire...
I-am făcut veșmânt din fire culese din curcubeu
Și în fiecare zi l-am hrănit cum știu doar eu
Însă el, nemulțumit, face-un gol în jurul lui
Și adeseori mă doare adâncimea dorului
Și atunci m-aplec în rugă și pornesc spre cer în zbor
Prin cântări și osanale către Cel ce-I Salvator...
În acele clipe parcă dorul se mai liniștește
Și un gând suav și dulce tainic inimii șoptește:
”Nu știi tu că acel dor ce îl porți în piept mereu
Este golul ce-l va umple numai Unul... Dumnezeu?”

Vulcan-12-05-2020
Mary