Nostalgia unei frunze
O frunză căzută pe margini de-alei,
Îşi spuse alene, în gându-i, cu jale:
"-Ce bine trăit-am prin ramuri de tei"
"Când vântul mă lua-n legănări triumfale!"
"Eram doar acasă, foşnind pe un ram"
"Ce nu mă lăsa să mă duc prea departe!"
"Acum zac pe jos ca un suflet de-un gram"
"Purtat fără noimă pe drumuri deşarte!"
Îi spuse din Ceruri un Glas visător:
"- Nu-ţi plânge trecutul cu lacrimi amare!"
"Te bucură-n fine de mersu-ţi uşor"
"Pe drumul ce duce spre lumi de-alinare!"
"De cazi la pământ, nu-i ceva de speriat!"
"Oricine avea-va prin timp a ta soartă!"
"Priveşte în zboru-ţi un cer minunat"
"Ca fiinţă ce ştie că nu este moartă,"
"Urcând ca oricare, în Raiul Promis"
"Cu-ncredere-n sine şi-n Domnul Iubirii,"
"Căci El strânge-n braţe şi-o frunză, precis,"
"Şi-un pom de pe-alee, sortit nemuririi!"
Ce bine e să fii frunză în lumea lui Dumnezeu !