Ploaia ce-a plâns în geam m-a copleşit;
Emoţia răzbate-n decibeli,
Stelele fug, se-ascund luceferi,
Simt noaptea stăpână-n nemărginit
Plimbându-şi haina neagră-n tăceri.

Îmi văd trăirea dezordonată,
Suflarea tăcută din timp prezent,
Mi-acopăr faţa, că nu-s înţelept!
Îmi plânge-n suflet, dorul de Tată,
Plânge rătăcirea de drumul drept!

Plânge-n geam ploaia răscolitoare,
Val sângeriu amintind de Cristos,
Mă ridică Tată, sunt căzut jos!
În faldurile aripilor Tale,
Poartă-mă către cerul glorios!

Amin!