Mă cheamă Domnul în lucrare!
Mă cheamă Domnul în lucrare
Cuvântul Său, să-L împlinesc,
Acasă sau în adunare,
Pe El, în toate să-L vestesc.
Și să vestesc a Lui venire
Pe nori, când ne va judeca,
Să spun tuturor de-a Lui mărire
Și despre Împărăția Sa.
Inimi s-ating cu înțelepciunea
Ce-am căpătat-o prin Cuvânt,
Să practic zilnic rugăciunea,
Să-I dau onoare, Domnu-I sfânt!
Să-L preamăresc pe Dumnezeu,
El este bunul meu Păstor,
Mă ajută când îmi este greu,
Și e al meu Apărător.
Când sunt trudit și împovărat,
El nu mă lasă doborât...
Îmi dă putere, și-am uitat
Tot răul, ce m-a necăjit...
Prin El am forță, El mă ține;
În lupta lumii, care-i grea
Cu El, eu sunt, El e cu mine,
Și îmi transformă inima.
De n-ar fi mila Lui cea mare,
Aș fi slab, deznădăjduit...
Dar El e plin de îndurare,
Mă vrea viteaz și împlinit.
Prin Duhul Său cel minunat,
Mă încurajează zi de zi.
Nicicând, singur nu m-a lăsat
Iar eu, pe veci Îl voi slăvi!
Numai cu El pot să trăiesc:
E sprijinul, puterea mea.
Numai pe El am să-L iubesc
Cât îmi va bate inima.
Prin Duhul Său cel minunat,
El îmi dă pace zi de zi;
De lângă mine n-a plecat,
Glorie-I dau cât voi trăi!
Înlăcrimat Îl preamăresc
Căci mi-a făcut atâta bine;
Al Său Cuvânt vreau să împlinesc,
Să fie mulțumit de mine!
Iubirea Lui m-a înălțat
Sunt fiu născut din os domnesc;
El este al meu Împărat
Și Fiu al Tatălui ceresc!
Amin
Câmpia Turzii, 15 mai 2020