Mâna

Când eşti trist şi te simţi singur, vine-ncet şi te dezmiardă
Te alintă cu iubire pe obraji şi peste frunte,
Tot ştergându-ţi lacrimi multe, nelăsându-le să cadă,
Ştii că este mâna mamei, cu atingeri moi şi blânde.

Mai târziu deschizând ochii, ai ales o floare albă,
Frumosul ei te vrăjeşte iar parfumul te îmbată,
Fiori ce îţi dau târcoale pe inimă îşi fac salbă,
Ce o ţine şi-o îngrijeşte mâna gingaşă de fată.

Dragostea ce te-nconjoară, vine-n tine şi te creşte
Ca o pîine ce-o aştepţi, istovit în ceas de seară,
Sau cum apa-n toiul verii sufletul ţi-l răcoreşte,
Una luîndu-ţi chinul foamei, alta a setei grea povară.
-------------------------------------------------------
Lumea îţi deschide uşa cu o mână ce te-mbie,
Te invită la ospăţul fericirii efemere,
Tu te-aşezi la masa ei, cu a vrăjii bucurie,
Mănânci pîinea şi-i bei apa cu-a supunerii tăcere.

Crezi în dragostea ce vine, te-nconjoară şi te creşte,
Uitând mâna de femeie, mamă bună sau soţie,
Mâna lumii te supune cu strînsoarea ei de cleşte
Şi în loc de alinare intri-n crunta ei robie.

Vrei să urci dar tot aluneci, te frămânţi mereu degeaba
Cu privirea aţintită spre înaltul vârf de munte,
Alergând fără oprire paşii tăi cunosc doar graba,
Lumea-ţi pune-a ei povară şi pe mână şi pe frunte.
------------------------------------------------------
Într-o zi necunoscută, mai târziu sau mai devreme
Auzi o bătaie lungă la o uşă a vieţii tale,
Şi un glas care îţi spune: ”Deschide şi nu te teme,
Eu sunt viaţa cu lumină şi adevărata cale”! .

Te desprinzi de mâna lumii, cu strânsoarea ei de cleşte
Şi-nchizând uşa pe-afară părăseşti casa robiei,
Iar asculţi din depărtare glasul care îţi şopteşte:
„Prinde mâna ce-ţi deschide uşa-ngustă a veşniciei”! .

Îngrijit de mâna bună, sufletul îţi e grădină
Cu florile noi şi albe sub soarele primăverii,
Gândurile sunt petale, care tremură-n lumină
Din răcoarea dimineţii până în tăcerea serii.

Mâna nevăzută udă, florile grădinii tale
Făcându-le sclipitoare, sub picături mari de rouă,
Gândurile ţi le schimbă cu gingaşele petale
Aducând acum în tine parfum de făptură nouă.

Iar când pomii vieţii tale, au crengile aplecate
Sărutându-se la poale cu petalele de floare,
Mâna bună se deschide, culegând fructele coapte
Sa le ducă-n cer la masa, de veşnică sărbătoare.