"Ei s-au bucurat că valurile s-au liniștit, și      Domnul i-a dus în limanul dorit." (Ps. 107:30)

Oh, de-ar vrea sã-ţi slãveascã puterea
Oamenii ce minuni au vãzut
Şi prin versuri, sã frângã tãcerea
Ce-a cerut ani de zile tribut.

Cãrãuşi, negustorii de mãrfuri
Din corãbii ticsite şi grele
Ne pot spune şi nouã lucrarea
Ce nu poate uitarea s-o spele.

Luni de-a rândul, ducându-şi pe ape
Lucruri scumpe, merinde, de toate
Ziua-ntreagã vâslind cãtre ţintã
Si pe ape dormind peste noapte.

Dar s-au strâns nori de groazã deasupra
Si-a-nceput tot vãzduhul sã plângã.
Iar în mâini sã apuce aievea
Si cea dreaptã-nãlţau, si cea stângã.

Vânt nãpraznic avea sã le ducã
Si nãdejdi si-orice gând de salvare;
Si plutea ca o coajã de nucã
Al lor chivot pe Marea cea mare...

Cãci pãrea cã se urcã spre ceruri,
Mai apoi coborând în abis.
Îşi simţeau solul morţii aproape
Şi-şi vedeau si mormântul deschis.

Marinari, cãlãtori deopotrivã,
S-au luptat, au vâslit preţ de-o orã
Şi au plâns, suspinând pe-ndelete
Ca un vers într-o gamã minorã...

Azi, si noi, ca si cei din vechime
Când prãpãdul spre noi va porni
Te rugãm, fã din nou o minune
Adãugând-o la vii mãrturii.

Oh, de-ar vrea sã-ţi slãveascã puterea
Oamenii ce minuni au vãzut
Şi prin versuri, sã frângã tãcerea
Ce-a cerut ani de zile tribut.

Fã-i cu mâna un semn, sfânt Rabuni
Vântului care urlã cumplit
Potoleste tãria furtunii
Si ne du la limanul dorit... .

Necãjiti ei scrutau bezna noptii
Si doreau sã se facã luminã
Sã se-opreascã şi vântul si ploaia,
Şi-n sfârşit izbãvirea sã vinã.

Dar Tu-ai spus un cuvânt. Şi cuvântul
Opri ploaia si vântul turbat.
Si... minune! ... Se vede pãmântul!
Toţi, plecându-se, s-au închinat.

Cât de lesne ne prinde pãcatul
Si asa de usor ne-ndoim!
Pierzându-ne viaţa eternã
Si casa din Ierusalim.

Nu lãsându-Te-n urmã, departe
Nu-ntorcând de la noi Faţa Ta
Nu-alergând, ca Balaam, înspre moarte
Nici ca Iona, când de Tine fugea...

Ci coboarã cu foc şi putere
Aprinzându-ne jertfa pe-altar,
Sã-mplinim ce Scriptura ne cere,
Rãstignind ce e vechi şi murdar!