Mã mir de vremea care trece
Şi-abia mã lasã sã respir.
E deseori ca un duş rece
Cã nu-i de gheaţã... chiar mã mir! ...

Mã mir de ceasul ce pândeşte
Pe muritor. Cum va scãpa?
Cã-l prinde, cum se prinde-un peşte
În undiţa din mâna ta.

Mã mir cum fericirea lasã
Dulce-adiere de zefir.
Dar prea sfios intrã în casã
Şi stã... cât stã un musafir...

Mã mir de cel ce stã-n picioare,
În crunta vreme de rãzboi.
Mã-ntreb: cât mai rezistã oare
Fãr-sã se uite înapoi?

Mã mir de glasul ce-amuţeşte
Şi mâine e un suvenir.
De cel ce încã mai cinsteşte
Pe un bãtrân. Mã mir... mã mir...

De cel ce umblã creştineşte,
Cu-al tinereţii elixir,
De pãrul alb ce se-nmulţeşte,
De crucile din cimitir...

Mã mir cum scurt-a clipei sfoarã
Ne face-un semn şi, mai apoi,
Deschide-aripile şi zboarã
Şi ea... şi sufletul din noi...

Mã mir cã pier aşa devreme
Petalele de trandafir
Şi prind adesea a mã teme
Cã beau şi eu acest potir...