Am așteptat să vină Răpirea. N-a venit.
Răbdarea mea e lungă, dar are și sfârșit.
(Așa-mi încep povestea, ca mulți ce-au fost lăsați
Jos pe pământu-n haos, căci n-au fost sus luați.)
Din fragedă pruncie tot auzisem eu
Că vine Domnul, vine, se tot spunea mereu.
Eram foarte aproape de anul 2000
Când mulți ziceau pe-atuncea că El va reveni.
Creștini mulți, în alertă, pioși se pregăteau
De marile momente ce își închipuiau.
Treceau lunile-n grabă, ei tot mai frământați
Că va veni Răpirea, să fie sus luați.
Mesaje-n poezie, îndemnuri de trezire,
Să stăm toți în veghere ci nu în ațipire;
Cântări cu referință la anul 2000
Când în sfârșit, Mesia, din ceruri va veni.
Și a venit și anul atât de așteptat!
Iar Domnul, nici atuncea pe nori nu S-a-arătat...
Sperau unii că, poate, vine-n ultima zi. .
Dar iată că trecurăm și de-anul 2000! ...
Și tot nimic... atuncea, pe mulți dezamăgire,
Loc mult de relaxare, loc larg de Eu, de fire.
"Și-așa nu vine Domnul... ei, las'! vreau să trăiesc!"
(Mi-am zis că am eu vreme să mă tot pocăiesc.)
Îmi începui afaceri prin fals, prin compromis;
Toate-mi mergeau clar, strună. Răpirea? Caz închis.
Timpul trecu și-aduse pe Terra frământare,
Mulți afirmau: -știri false! numai manipulare!
Vedeam ce se întâmplă, în jurul meu, în lume:
Unii ziceau că-s semne, dar eu făceam doar glume;
Vorbeau de Anticristul cum își va face sediu!
Iar eu râdeam: -Sunt basme! Suntem în Evul Mediu? ?
Târziu însă-ntr-o noapte, avui un vis stingher:
Vedeam cum zboară sfinții, Biserica la cer!
Știam că dorm prea bine, știam că m-odihnesc,
Dar nu puteam din visul ciudat să mă trezesc!
Îmi aruncai privirea spre scumpii copilași:
-O, vai, ce se întâmplă? ? Acum sunt îngerași? ?
Dar unde se ridică? ? Oh... și soția mea? ? . .
Iar eu rămân în urmă, nu mă pot ridica! ...
Strigam: O, cred acuma, o, ia-mă și pe mine!
Dă-mi haina de Mireasă și ia-mă sus la Tine!
Și dintr-odată iată, că mă trezii din vis!
Dar unde-s copilașii? ? Se joacă ei, precis!
Ba nu! Ora-i târzie! Soția unde e? ?
Afară-n stânga, dreapta, căutări și țipete!
Atunci înțelesesem pe loc că-i prea târziu:
Din casa mea pompoasă rămase un pustiu!
Nici jucării să cânte, nici copilași zglobii
Și nici pe-a mea soție n-o voi mai auzi! ...
Un vis real fusese... și-acuma un coșmar
Care mă urmărește; să scap e în zadar...
Cruda realitate... acum o pipăim,
Suntem rămași în urmă, real e, nu dormim!
Eu mi-am pierdut familia cum și tu ți-ai pierdut:
Ziceam că nu mai vine Răpirea, n-am crezut! ...
Am luat-o mai pe lângă, am fost mai libertini:
Am fost mai și cu lumea, mai și un pic creștini.
Ce spui de-al nostru pastor, vecine, c-a rămas
Și el de la Răpire... nici nu mai are glas...
Nici nu mai are lacrimi acuma să mai plângă...
Căința nu-l ajută ulei divin să strângă! ...
Îmi spune-n disperare c-a fost un ipocrit:
Una vorbea la slujbă, dar alta a trăit! ...
Tu știi că Anticristul deja s-a ridicat?
De-acum vine Necazul cel mare, știu curat!
O, de-aș putea acuma, prețiosul timp să-ntorc
Ca sus să îmi asigur cu toți cei dragi un loc.
O, dacă mi s-ar spune că totul e un vis,
Că n-am pierdut Mireasa și-ospățul cel promis! ...
***
Aceste versuri, frate, să le trăiești n-aș vrea
După ce sus, Mireasa, la ceruri va pleca!
De ce mai spui tu astăzi că El nu va veni,
Că ai alte concepții ce te pot osândi?
Mai este loc acuma de goală vorbărie
Când ești atât de-aproape de marea Sa venire?
Mai e loc de orgoliu, de contraziceri sute,
De clipe prețioase ce-n van le faci pierdute?
O, fie ca din clipa Răpirii-n slăvi cerești,
Aceste grele versuri, să nu le mai citești!
Ci prin a Sa iertare ce Domnul ți-o va da,
Să fi cu sfinții-n slavă, să fi Mireasa Sa!
E vai de cel ce-n urmă lăsat jos va citi
Versuri pe care astăzi le va nesocoti!
Însă de cel ce astăzi, la ele ia aminte,
De el va fi ferice în cer, pe plaiuri sfinte!