"Eu sunt Acel ce sunt!" - trad. latinã

Pãrea cã sunã-n larguri o tainicã chemare
Numai Satan rãmâne ne-nduplecat şi crunt.
Cãci dintr-odatã Cerul se ridicã-n picioare
Când ai rostit cuvântul: "Eu sunt Acel ce sunt!"

Mãrire! Domnul slavei! E Mielul fãrã vinã,
E El-Shadday, Yehova, e Domnul Preaînalt!
Rãsunã Imnul Slavei la Tronul de Luminã
Un cor începe Imnul, sfârşeşte celãlalt!

Bun, credincios şi vrednic de slavã este Tatãl,
Preamilostiv puternic - Domnul Isus Hristos,
- "E Cineva sã meargã sã curme rãul?"... Iatã-L!
E-Acel Cãruia-I pasã de omul pãcãtos...

Vestiţi în gura mare, în lume sã se ştie
Ca-n duh sã se închine şi nu unei statui;
Cum nu se mistuieşte nici rugul din pustie,
Aşa nu se sfârşeşte nici îndurarea Lui!

Din negurã şi ceaţã, din tunete şi bezne
O voce îşi îndreaptã ecoul spre Pãmânt:
"Sã îţi dezlegi îndatã cureaua de la glezne
Cãci pasul ce urmeazã a-l face, este sfânt!"

Dar Yahwe nu-i cutremur ce pagubã aduce,
Nu e nici vânt sãlbatic sau foc mistuitor
Ci-i mult mai mult de-atâta: un susur blând şi dulce
Ce fi-va peste veacuri şi Domn şi Salvator! ...

Ah! ... Iatã-L prin milenii, suindu-se pe munte,
Înconjurat de Petru, de Iacov şi de Ioan;
Uitând de ei, de foame, de grijile mãrunte,
Privesc un strai de soare şi-o faţã de mãrgean!

"Sã mai rãmânã norul! Fac trei colibe-ndatã!
Şi bine este, Doamne, pe munte sus sã fim!"
Cãci Moise şi Ilie în slavã se aratã
Vorbind cu El de jertfa de la Ierusalim.

Şi iatã cã-n Grãdinã, cu sãbii şi ciomege
Ostaşii şi aprozii şi Iuda printre ei,
Pe Fiul Celui Veşnic sã-L prindã şi sã-l lege
O ceatã de nevolnici, trimişi de Farisei.

Isus ştiind de-acuma ce are sã se-ntâmple
Le-a zis, mergând spre dânşii: "Pe cine cãutaţi?
Lãsaţi-Mi Mie vasul de-amaruri sã se împle
Iar fraţii Mei sã plece de-aici nevãtãmaţi!"

"Noi nu legãm pe-aceia ce nu au nici o vinã
Ei plece!" - zise unul c-un rânjet sec, perfid.
"Pe Cel ce rãspândeşte lucrarea Sa strãinã,
Noi cãutãm pe Şilo, pe Fiul lui David!"

Şi se-ntâmplã minunea. Isus luã cuvântul
Şi zise-atuncea gloatei care-L privea: "Eu sunt!"
Cutremuraţi de spaimã, vãzându-L clar pe Sfântul,
S-au dat degrabã-n spate, cãzând jos la pãmânt.

Ani mai târziu, în Patmos, Îl vede Ioan şi ştie
Cã regilor e Rege şi c-a promis aşa:
"Celui ce-i este sete, îi dau din apa vie,
Din pomul vieţii lua-va şi se va sãtura!"

Din orice colţ al lumii, cei sfinţi se-adunã-n grabã
Acasã la odihnã, precum în stup un roi;
Va cãpãta tãrie inima cea mai slabã,
Ca noi sã fim cu Domnul şi El deplin în noi.

Nu va mai fi vreodatã sã n-ai la cine merge,
Sã vrei sã-ţi spui oftatul, sã vrei dar sã n-ai cui
De fapt, nu vor fi lacrimi; El Însuşi le va şterge
Şi robii Sãi de-a pururi vedea-vor Faţa Lui!

Când Fiul va rãpune vrãşmaşul cel din urmã,
Va strãluci dreptatea-n culori de curcubeu
Va nimici pe-acela ce fericirea-o curmã,
Ca la sfârşit, în toate sã fie Dumnezeu!