O, cât de scumpă și dorită
Este ploaia cea târzie,
Tu ne-ai dat-o Sfinte Tată,
Ea ne spală și ne-nvie!

Ea ne-aduce pocăință
Și ne cheamă la Isus,
Ne-ntărește iar credința,
Ca să fim în Ceruri Sus!

Doamne, ploaia cea târzie
Azi ne-a mângâiat în zori
Iarba, câmpul, tot învie,
Chiar și ale Tale flori.

După seceta și vântul,
Ce usca frunzele noastre,
Ne-ai vestit din nou Cuvântul,
Să ne ducă printre astre.

Doamne, ploaia Ta târzie
Dar din Cer, nemeritat
Astăzi, suflete învie!
Azi, la Tine ne-a chemat!

Amin!