Se vede Malul Țării Sfinte
Corăbieri, e ultimul efort!
Privirea țintă înainte
Niciunul dintre voi nu va fi mort.
Pe mare ați trăit o viață-ntreagă
Corăbieri, v-ați oțelit mereu!
În noapte, fie cât de neagră
Voi L-ați văzut pe Dumnezeu
De-a fost nevoie și pe valuri
Corăbieri, deasupra ați pășit!
Destinul vostru nu-i la zaruri
Spre Ceruri ați călătorit
De nu-i corabia întreagă
Corăbieri, și drumul a fost greu!
Și lung și-I gata să-nțeleagă
Imperfecțiunea Dumnezeu
Dar voi, cu sufletul curat
Corăbieri, luptați cu îndârjire
Nu-i Malul prea îndepărtat
E oboseala voastră în vâslire
Și nu uitați în lupta voastră
Corăbieri, la cârmă e Isus!
Prin negura și ceața deasă
El știe drumul până Sus.