Vise și doruri
Autor: Samy Lupu  |  Album: Selectii  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de SamyLupu79 in 31/05/2020
Vise și doruri
Autor: Sami Lupu

Atâtea amintiri, vise și doruri,
Atâtea cântece pline de har,
Îmi umplu inimă sfinte ecouri
Și-mi încălzesc ființa ca un jar.

Atâtea vieți trăite-n curăție,
Cu frică și cutremur sfânt, Ceresc,
Îmi dau avânt către Împărăție
Și-mi dau curaj pe cale să pășesc.

Atâtea inimi pline de speranță
Ce L-au urmat oricât a fost de greu,
Inspiră și în mine siguranță,
Că voi vedea curând pe Dumnezeu.

Atâtea case pline de lumină,
Familii ce trăiesc curat, frumos,
Arată lumii ce de ură-i plină
Cum poți trăi viața credincios.

Atâtea cântece s-au stins pe ruguri
Din inimi ce băteau doar pentru Cer
Dar a rămas ecoul peste veacuri
Mă minunez și-naintez și eu.

Dar dintre toate câte mă ridică,
Iubirea Ta e cel mai 'nalt drapel.
În ea se liniștește orice frică,
Te voi vedea curând Emanuel!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 365
Opțiuni