Pune-ți astăzi întrebarea ce-o păstrezi de un timp ascuns:
Anii trec pe lângă tine... timpul vieții ți s-a scurs...
Mai privește-n tine însuți, vezi ce încă ți-a rămas;
Inima încă îți bate... astăzi, mâine... încă un ceas...
Pleacă înspre cămăruță, oprește tot ce-ai de făcut,
Pune capăt gândurilor ce te cheamă în trecut.
Chiar acolo-n locul tainic, spune-i Lui cu ce te-nfrunți,
Nu fă ca Adam odată, n-are rost să te ascunzi.
Când a creat El ființa-ți după chipul Său ceresc,
A pus undeva înăuntru strigătul dumnezeiesc.
Cum se poate că pierzi clipa, că nu o vezi venind?
Cum sunt ochii tăi? Cu tină? Că nu poți să stai veghetor...
În ochi de-ai avea lumină, ochiul bine ar vedea,
Ai străbate-n zori cărarea, până seara ai alerga...
Poți analiza ființa-ți în lumina Celui Sfânt;
De nu ai lumina aceasta, cere-o, scris stă în Cuvânt.
Că El dă cu mâna largă lucruri bune dacă-I ceri,
Cum primesc copiii noștri daruri bune de la noi...
El nu-ți va ascunde planul ce prin tine se va împlini,
Dacă stai în cămăruță, negreșit îți va vorbi.
Și-ți va da apoi puterea să împlinești ce-ai de făcut,
Să-ți deschizi prin duh urechea să nu spui că n-ai știut...
Știu că o taină se împletește și-un mister deosebit;
Nimeni n-a venit din fire, ci El primul a iubit...
Prin lucrarea ce o face, uneori te va durea,
Dar să știi, El are modul Lui de-a te prelucra.
Ca a Lui să fie Slava, oricât va ciopli în lut,
El își va sfârși lucrarea ce-n ascuns a început...
El în suflet îți va pune ale Sale mari comori,
Presimțiri de-o existență dincolo, din alte zări...
O recunoștință pură dintr-un suflet nou născut,
Cum El te-a chemat pe nume încă de la început...
Și chiar dacă în lume ai făcut un mic popas,
El te-adaugă în turmă chiar în cel din urmă ceas...