Dar lacrimi grele ce au curs,
Suspinele ce le-am ascuns,
Durerea sufletului meu,
Erau in ochi la Dumnezeu!
Cand eu plangeam, plangea si El!
Cand ma durea, simtea la fel,
Cand ma-ntrebam cu-amar si chin,
Nu-i auzeam a Lui suspin.
Cand ma vedeam nimic, un gol,
Cand fara sens parea ca mor,
Eu nu stiam, ca El a fost,
Alaturea cu mine-n post!
Tristetea mea a fost candva
Cand nu stiam ca Cineva
C-un sen,s cu-n scop m-a faurit
Ca sa iubesc - sa fiu iubit!
Si-acum nu plang, nu plang demult!...
Chiar dac-a fost ieri un trecut
In care suspinam cu greu...,
Azi insa este Dumnezeu!
In El gasit-am un raspuns,
Si astazi, nu mai sunt confuz!
Raspunsul nu e inversat
E a devarul Cautat!!!
daca aveai ideea asta de la inceput atunci poezia capata sens ca intreg, si nu ca parti separate, si-mi place
ma bucur ca ai gasit un sfarsit pozitiv pentru poezie!
Domnul sa te binecuvinteze si sa iti dea si mai multa inspiratie
Of, respir cu usurare. citind aceasta continuare la poezie. Ce bine ca ai gasit ceea ce-ti lipsea, sensul vietii adevarate, in acel Cineva care este Atotputernicul Creator.
singuratatea este binevenita uneori,uneori ne face sa ne simtim fara sens,goi ,straini,neintelesi.
In final totul se regaseste in Infinitul
Dumnezeu,care vede totul, intelege totul.
Te felicit pentru profunzimea poeziei si pentru felul minunat in care iti exprimi ideile.Iti doresc mult succes in continuare.