Învaţă-mi, Doamne, ochii să privească
La miile de binecuvântări
Ce-s gata, gata să mă copleşească
Şi inima-mi apoi să-Ți mulţumească,
Cuprinsă-n taina sfintei închinări.

Învaţă, Doamne, gura mea să cânte
Şi jertfă să-Ți aducă mulţumiri,
Ca inima-mi spre cer să se avânte
Şi trupul meu ce încă din pământ e
Să caute ale slavei înnoiri.

Învaţă-mi mâna arta mângâierii,
Opusă loviturilor de bici,
Pune în ea balsam contra durerii
Şi fă-o ajutor contra căderii,
Ca să ridic şi eu cum Tu ridici.

Învaţă-mi Tu piciorul să păşească
Spre cer, şi nu la sfatul celor răi,
Ca-n scurta mea umblare pământească
Să calc, mergând spre patria cerească,
Pe unde au călcat şi paşii Tăi.

Şi peste toate învaţă-mă, Isuse,
Să-mi răstignesc pornirile fireşti,
Chiar gândurile fiindu-Ți supuse
Să ştiu de-acum că cele vechi sunt duse
Şi că în mine, Doamne, Tu trăieşti.