Poezie inspiratã din Eclesiastul 5:1-2

Decât s-aduci o jertfã-a nebuniei,
Te-apropie mai bine sã asculţi!
Şi nu-ncerca sã spui ce n-a spus nimeni,
Stricând Cuvântul, cum fac cei mai mulţi.

Nu te grãbi nici gura a-ţi deschide
Cuvinte multe nu dori sã spui
Şi nu rosti nici vorbe înţelepte
Când vezi cã nu îi pasã nimãnui!

De lãcomie sufletu-ţi pãzeşte
Doar ştii cã mulţi în mrejele-i se prind;
Cãci papura nu creşte fãrã baltã,
Nici cal pe stâncã n-ai sã vezi fugind!

Fii temerar când drumul se-ngusteazã,
Când stele se zãresc, când e târziu,
Când clocoteşte soarele-n amiazã
Şi când trosneşte norul plumburiu...

Ia seama, dar, la cel ce ştie drumul;
Convinge-te cã eşti cãlãuzit!
Doi oameni nu pot merge împreunã
Dacã-nainte nu s-au învoit.

Nu încerca sã ari marea cu boii,
Nici blana leopardului s-o schimbi;
De vezi o bortã, fugi cât mai departe
Ca sã nu simţi ale nãpârcii limbi!

În toate cele... cere-nţelepciune!
Nu te-avânta când n-ai nimic de spus.
Rãmâi smerit şi credincios cãci omul
Primeşte numai ce i-e dat de sus.

Celui ce bate i se va deschide
O uşã largã şi... sã ştii aşa:
Leul mugeşte dacã n-are hranã
Şi şoimul dupã apã va striga!

Pari încurcat, neliniştit şi... iatã
Vrei sã mã-ntrebi dacã e rãu sau bine;
Dar poţi sã iei în sânu-ţi jar din vatrã
Fãr-a se-aprinde hainele pe tine?

Rãmâi în adevãr şi în luminã
Cãci adevãrul pur te face viu!
Dar arşi vor fi şi... smulşi din rãdãcinã
Cei ce-au minţit şi cred cã doar ei ştiu!

Te rog fierbinte-nflãcãreazã-ţi darul
Ca altora bun sfetnic sã le fii;
Şi-o pildã pentru turma ta, iar dreptul
De-ntâi nãscut nu îl nesocoti!

Pãrinte Sfânt, ne dã o minte treazã,
Talantul Tãu sã nu îl irosim;
Cã-n viaţa-aceasta doar atât conteazã:
Sã fim folositori, ca Onisim.