PARTEA ÎNTÂI.
"Cei din pământul depărtat, gândiți-vă la Domnul, și Ierusalimul să fie în inimile voastre!"  (Ieremia 51:49)

Ape limpezi nu sunt toate
Câte curg pe munţi, la vale.
Paie, scânduri, stropi de tinã,
Din şura de pe colinã
Ţi le-aruncã în grãdinã
Dup-aceea, în surdinã,
Ţi le carã mai departe
                   Pe-ale tale.

Cel viclean întinde-o cursã
Cu momealã bunã-n ace.
Cu ispita nu-i de şagã!
De-ai vedea tu, Petre, dragã,
Unde vrea sã te atragã
Chiar fãptura ta întreagã,
Toatã, piele de gãinã
                   Ţi s-ar face.

Mulţi, în multe pãrţi se uitã,
Nu ştiu încotro s-apuce.
Ba pornesc cãtre fântânã,
Ba ar vrea sã mai rãmânã
Rãscolind biata ţãrânã
Cu ce au la îndemânã.
De te vãd pe tine-atunce
Nu e greu şi pot deduce:
Deci înseamnã cã eşti, frate,
                    La rãscruce.

Adevãrul, perlã rarã,
Nu-l gãseşti la orişicine.
Vorba bunã, adevãratã,
Unui frate adresatã
Fii convins cã o sã poatã
Chiar din groapã sã îl scoatã
Sau din mâinile strãine!
Dar minciuna gogonatã
Fi-va pedepsit-odatã
Iar la Marea Judecatã:
                    Vai de tine!

Nu fii prieten celui care
Supãrarea nu-i mai trece.
El slujeşte vechea fire,
Nu-i mireasã pentru mire
Ci-i prilej de poticnire
Şi, în starea de-adormire
El rãmâne multã vreme
                      Piatrã rece.

Când, cu urã se ridicã
Purtãtorii de rãzboaie
Prieteniile le stricã
Rãspândesc durere, fricã,
O poruncã mare, micã,
Pentru ei nu se aplicã;
Cei de-aproape, de departe,
Rude, fraţi, duşmani de moarte,
Deopotrivã îi târãsc ei
                      Prin noroaie.

Când iubeşti fãrã condiţii,
Rãspândeşti mireasmã purã.
Cu-ale urii ghemotoace
Cel rãu o sã te provoace
Du-te-n colo, vino-ncoace...
Spume face el la gurã
Şi-ţi mai dã o loviturã
Casa când ţi-o-mbraci cu pace
Iar pe semeni îi întâmpini
                       Cu cãldurã.

Toamna-n holde vei culege
Doar ce primãvara sameni.
Dacã stãrui în luminã
Ea va umple-a ta grãdinã.
Însã cel ce necinsteşte
Pe Stãpân, îşi strânge-n grabã
Trei securi la rãdãcinã;
Aşadar, se mulţumeşte
Cu tot ceea ce primeşte
                       De la oameni.

Cei atinşi cu fierul roşu
Sunt legaţi şi nu mai scapã!
Ei dispreţuiesc chemarea,
Nu mai pot gãsi cãrarea,
Urãsc binecuvântarea
Li-e pecetluitã starea:
"Nori ce zboarã pe deasupra,
                        Fãrã apã".

Ai citit Sfânta Scripturã
Şi-nţelegi ce va sã zicã?
De pricepi ce e botezul,
Pe Isus bazându-ţi crezul,
Fericirii-aflat-ai miezul:
Spune-i asta şi lui moşu
                         Aurică.

Cine umblã fãrã treabã
Din odaie, în odaie
Plictiseala, golul vieţii
Par adesea sã-l înnece
Ceasul bate unsprezece
Timpul parcã nu-i mai trece,
Iar a sa preocupare
Nu-i decât un vifor rece
                         Prin zãvoaie.

Haina, ca sã te-ncãlzeascã,
Ţine-o-nfãşuratã bine!
Vremea-şi stricã prietenia
Îşi dezlãnţuie urgia
Nu-i subestima tãria,
Sã nu se-ntãreascã glia,
S-amuţeascã ciocârlia
Şi cãldura sã nu plece
                          De la tine.

Cel nesocotit vorbeşte
Câte-n Lunã şi în stele...
De nu vine la Luminã
Spre a fi iertat de vinã
Reuşi-va el vreodatã
De greşeli şi de pãcate
                          Sã se spele?

Cine are punga plinã
De sãraci sã-şi aminteascã!
Bogãţia-i inutilã
Dacã ai şi nu faci milã
Cât şi-atunci când dai de silã,
Bunãtãţi închise-n vilã
Ca şi alţii sã trãiascã.
Cel ce-mparte-a lui fãinã
Însãşi traista sa şi-o umple
Cum ne spune-o vorbã bunã,
                          Româneascã.

Umple-ţi vasul, cât eşti tânãr
Şi-ţi cunoşti din plin mãsura!
Nu fii printre cei ce-amânã
Cãci vremelnica ţãrânã
Stricã roata la fântânã!
N-o lãsa pe ea stãpânã
Şi pe viaţa ta sã-şi punã
                           Semnãtura.

Omul nestatornic este
O nuia ce vântu-o-ndoaie.
Are el intenţii bune,
Face ce i se propune
Da-i cuprins de-amărăciune
Revãrsându-se-n puhoaie.
Vrednicia a-şi impune
N-are această noţiune
Iar lucrarea-i mai degrabã
                    Foc de paie.