Vin vremuri tot mai grele, iubirea se răcește,
Vedem chiar prin biserici, cum criza se-adâncește.
Zboară săgeți din față? Răspund cele din spate!
Săgeți ce nu-s din Duhul, ci sunt înveninate!
Se clatină mieluții ce-abia stau pe picioare...
O, unde sunt păstorii să îi ajute oare?
Ei sunt plecați departe, luptând cu pumnu-n vânt
Cu prețul de-a rămâne în urmă, pe pământ!
Iar lupii dau năvală în turma risipită
Oh, ce va mai rămâne de ea, va fi zdrobită?
O, cine va răspunde de ea în marea zi?
În ziua judecății, păstorii, ce-or rosti? ...
E criză de iubire, e criză și de pâine
Puțini te mai întreabă: -Ai ce mânca pe mâine?
Soră în Domnul, spune-mi: cu ce să te ajut?
Răzbești prin greul vieții și prin al ei tumult?
Iubite frate, spune-mi, ție cum îți mai merge?
Mai sunt străjeri pe ziduri? Spărtura se mai drege?
Mai sunt Tabite, Dorce, pentru săraci, orfani?
Mai sunt creștini ce astăzi mai merg pe la sărmani?
Mai sunt pe drumuri strâmte și azi samariteni
Sau doar preoți cu scuze, scăpând spre nicăieri?
Mai sunt din turma sfântă oițe ce nu cad
Care în unitate urcă spre-al Vieții Vad?
Sau totu-i pe orgoliu și tot pe răzbunare
Partide cu partide, luptând cu-nverșunare?
Mai sunt ca Neemia să rezidească zidul
Să apere cetatea, întreg Ierusalimul?
Sau trec cu Sambalații, cu Tobii și-Amoniții
În tabăra adversă, făcând război cu sfinții?
Nu vrem în sfânta casă nici vipuri nici vedete
Să-i punem în tablouri, și-apoi sus, pe perete;
Nu vrem să-i facem idoli, să ne-nchinăm la ei
Cum Israel odată făcea cu-acei viței!
Ci vrem să se audă numai despre Hristos
Nu de un oarecare ce sare orgolios!
Căci suntem doar țărână, oricâte titluri vrem,
Ce suntem e prin Domnul, prin El avem ce-avem!
Fără de sfânta jertfă am fi niște zerouri,
Căci Domnul e Cuvântul, noi suntem doar ecouri!
Revin la întrebarea la care dau răspuns:
-Mai sunt și astăzi oameni, în slujba lui Isus?
-Da, sunt, Domnul mai are și astăzi încă sfinți,
Ce fapte fac prin Duhul dar și rămân smeriți!
Ei stau în unitate, ei nu stârnesc răscoale
Ei caută numai pacea urcând în sus, pe cale.
Ei sunt aceia care prea bine-au înțeles
Că de rodesc din fire, aleargă doar nonsens.
Ei înțeleg prea bine că timpu-i pe sfârșit
Că sună veșnicia în ceasul profețit!
Că-i gata să apară Cel care va lua
Dar care totodată și-n urmă va lăsa!
***
Iubit suflet în Domnul, fii treaz și înțelept
Tu vrei să-L vezi pe Domnul, să-I cazi ca Ioan la piept!
Ești sfânt? Te mai sfințește, doar din Hristos rodind
Respinge duhul firii, aluatul ei dospind!
Fii treaz dar și veghează străjerule, pe zid,
Căci iată, -n depărtare, lumini cerești se-aprind!