Răsfoiam eu prin Scriptură și cuvântul studiam,
Uneori știam ce scrie, alteori nu-nțelegem.
Și citind foaie cu foaie, am găsit scriind așa
Că un zid de despărțire sunt păcatele cuiva.

Nu că Domnul nu aude, sau că mâna s-a scurtat,
Ce-L împiedică s-asculte, e că noi avem păcat
Sau că avem gânduri rele, că cerem să risipim
Și prietenim cu lumea, chiar începem s-o iubim.

Am mai dat vreo două file și am mai citit așa
Dacă nu ne osândește cugetul și inima,
Îndrăzneală avem la El, ce vom cere vom avea
Fiindcă păzim porunca Lui, cum ne zice Biblia.

Și-apoi prin Psalmii mai scrie, dacă aș fi cugetat
Doar la ce-i nelegiuire, tot nu aș fi ascultat.
Oare cât de des în viață, am gândit ca vinovați?
Și-am ratat fără să știm, dreptul de-a fi ascultați.

Dar o piedică mai este și descrisă în Matei
Neiertarea, necredința, oare ce răspuns mai vrei?
Iartă-mă, e atât de simplu, dar și-atât de complicat
E cuvântul ce adesea, mult prea mult el ne-a costat.

Ne rugăm atât de bine, și cerem atât de mult,
Fără să ne cercetăm, să ieșim noi din tumult.
Și ne întrebăm, de ce? Doamne, nu avem răspuns
Fără să-nțelegem noi, că avem ceva ascuns.

Că avem scopuri greșite, că gândim nepotrivit,
Si atât de greu ne vine să iertăm necontenit.
Dar răspuns la rugăciune, vrem și încă mai rapid,
Când de fapt la noi e buba, că terenu-i prea acid.

Doamne lasă cercetare, umple-mă cu Duhul Tau,
Scoate ce e rau din viața-mi, gândul și cugetul meu,
Dă-mi putere ca să iert, și să nu mai fac păcate,
Ca atuncea când mă rog, Să-mi răspunzi, dacă se poate!